Cum să îți administrezi bugetul în călătorii

Călătoriile nu trebuie să coste o avere. De fapt, câteodată este mai bine dacă alegi să îți reduci bugetul în anumite aspecte ale călătoriei, ca să te poți bucura cum se cuvine de aspectele care contează – făcutul amintirilor. În cele ce urmează, îți voi prezenta câteva astfel de circumstanțe, în care poți să reduci bugetul călătoriei, fără să afecteze calitatea serviciilor pe care le plătești.

Cazează-te la o pensiune, nu la un hotel

Pensiunile sunt o variantă mult mai ieftină de cazare. De fapt, acestea pot fi o opțiune nu doar mai ieftină, ci și mai comodă. Dacă îți place liniștea și nu te împaci bine cu locurile aglomerate, cu siguranță îți va fi mai bine la o pensiune mică decât într-un hotel mai mare. Poți alege chiar o pensiune 2 stele Cluj, în care prețurile să fie accesibile, iar confortul tău să fie chiar mai bun decât ar fi într-un hotel cu același număr de stele. Asta pentru că o pensiune este administrată, de cele mai multe ori, de o familie, ceea ce o face un loc mult mai primitor și mai personal decât un hotel.

Fă-ți singur mâncarea

Acest punct poate fi ceva mai dificil de făcut atunci când călătorești, însă dacă ai acces la o bucătărie, îți recomand să îți prepari singur mâncarea. Desigur, asta dacă gastronomia locală nu este unul dintre motivele pentru care ai hotărât să călătorești în acel loc. Iar dacă totuși preferi să mergi la un restaurant, evită-le pe cele din zonele turistice. Restaurantele mai mici, frecventate de localnici, sunt mai probabil să aibă preparate delicioase, pentru că acestea trebuie să își fidelizeze clienții, spre deosebire de cele din zonele turistice, care nu își fac probleme din pricina clientelei. Mai mult, localurile care sunt în zonele frecventate de turiști pot avea preparatele puse la suprapreț, bazându-se pe faptul că turiștii vor plăti oricum. Dacă alegi un restaurant frecventat de localnici, acesta nu va fi atât de aglomerat și nici atât de scump.

Păstrează-ți majoritatea banilor pentru activitățile care contează

Atunci când alegi locul în care urmează să călătorești, ai un scop clar în minte, nu-i așa? De cele mai multe ori îți dorești să vezi obiectivele turistice din zonă, să vizitezi anumite locații sau să faci anumite activități specifice zonei. Direcționează-ți banii în această direcție, pentru că acesta este motivul principal pentru care ai decis să călătorești. Restul activităților nu necesită un buget atât de mare precum ai crede.

Sursa foto> © Everythingpossible | Dreamstime.com