Ce poți să vizitezi în jurul Sibiului

Sibiul este locul potrivit pentru iubitorii de natură și sport. Motivul principal ar fi poziționarea geografică între diferite forme de relief. Astfel, pe lângă experiența istorică și culturală pe care orașul o oferă, împrejurimile acestuia reprezintă o oportunitate pentru cei care obișnuiesc să petreacă timp în aer liber. Munți, podișuri, dealuri, lacuri și râuri care le despică, toate se află în împrejurimea Sibiului. Iată câteva atracții din cele mai cunoscute:


Lacul Fără Fund

Cunoscut și ca „Lacul Francisc”, lacul are o suprafață de 0,20 de hectare și o adâncime de 34 de metri. Cum s-a format? Tavanul Salinei Francisc s-a prăbușit, iar în spațiul creat s-a acumulat apă. Concentrația de sare diferă în funcție de adâncime, spre fundul lacului fiind aproape la fel de mare ca cea a Mării Moarte. Un alt lucru interesant despre acest lac este că reprezintă un adevărat experiment științific, putând fi martori ai efectului de heliotermie. Pe scurt, acest proces menține ridicată temperatura apei pentru mai mult timp față de alte lacuri din zonă. Locația Lacului Fără Fund este în Ocna Sibiului, aflată la 15 km de Sibiu.


Lacul Verde

Este unul dintre puținele lacuri cu apă dulce din zona Ocnei Sibiului, majoritatea celor din zonă fiind cu apă sărată. Originea lacului descrie un paradox, deși majoritatea lacurilor s-au format datorită unor deformări ale unor cariere de sare, nici acesta nu face excepție. Cu toate acestea, în compoziția sa intră extrem de puțină sare. Acest loc reprezintă o oază de relaxare iar multitudinea unităților de cazare sunt pregătite să facă șederea oricui cât mai plăcută.


Parcul Natural Dumbrava

Pentru localnici, Parcul Dumbrava s-ar putea să nu reprezinte un punct de interes însă în planificarea unei vizite în Sibiu, recomandăm a fi luată în calcul și această locație. Pentru a vă bucura de tot ce are parcul de oferit va fi nevoie de un program desfășurat pe mai multe ore, având în vedere că suprafața totală este 900 de hectare. Principalele atracții ale parcului sunt Pădurea Dumbrava unde poate fi văzut un stejar de aproximativ 400 de ani, Muzeul Civilizației Populare Tradiționale Sibiu, Grădina Zoologică și lacurile de agrement.


Biserica Sfântul Mihail

În Cisnădioara se află un important monument de istorie și arhitectură, numit și Biserica Fortificată, înființată în secolul XIII. Sfântul Mihail este cel mai vechi monument cu o arhitectură romanică pură din Transilvania. Cisnădioara se află la 20 de minute de mers cu mașina din Sibiu.


Rezervația Naturală Arpășel

Situată pe versantul nordic al munților Făgăraș, Rezervația Arpășel este o adevărată minune a naturii. Cuprinde zeci de specii de vegetație printre care 8 dintre cele mai rare flori din țară. Fauna este de asemenea un punct forte al rezervației, asta pentru că 80% din totalul caprelor negre din Munții Făgăraș se găsesc aici. Dacă marmota ne era cunoscută până acum doar din reclamele la ciocolată, aceasta poate fi văzută tot în Arpășel alături de numeroși urși și mistreți.


Tu ce vei vizita?


Sursă foto: Freepik.com